De peste veacuri, cele mai importante si inevitabile momente din viata unui om crestin, au fost
botezul, nunta si inmormantarea lui. Cea din urma nu putea, decat sa o petreaca neputincios
in vitrina frigorifica zgomotoasa, montata pe coparsheul cu 8 milioane…
Revenim la nunti si boteze!
Nunta este incununarea iubirii dintre doi oameni, si expresia intereselor acestora – unele mai importante, cum
ar fi culoarea masinii negre imprumutate pentru eveniment, cu rolul de a impresiona neamurile de la sat,
iar altele mai putin importante, cum ar fi muzica, decorul si meniul de la “SALA”.
In ziua cea mare, un om de incredere este trimis sa-l intalneasca pe cameramanul nostru. Acesta intalneste un
om simplu, neobisnuit cu muncile grele, sau cu finetzurile unui trai decent. Imbracat in blugi, cu camasa pe
dinafara, sa nu i se lipeasca de spate, atunci cand ajunge la biserica. Poarta mocasini, sa nu-i plesneasca vre-o varice, si
in multe cazuri are ciorapi albi(putem presupune ca semnifica puritatea sufletului de artist!:)).
Cameramanul imbarcat in masina impodobita cu beteala este dus de indata, incalcand o serie de reguli de circulatie la
casa mirelui zilei, locul unde omul de incredere preda individul aparent mahmur, cu o atitudine boema. Intra in functiune ochiul
critic, care observa inca de la poarta casei, blocului sau shatrei, caracterul oamenilor pe care urmeaza sa-si muleze
viata in urmatoarea zi. Cadrele care sunt de “aur” la orice montaj de nunta incep sa fie prelevate de la poarta casei,
sau a blocului, cu panoramari lungi si incete, de parca ne pregatim pentru o viata lunga si plina de dureri, a celor doi.
Intrarea in camera mirelui zilei, se face cu mare grija, deoarece nu se cunoaste felul luminii de acolo, apoi oricand pot aparea
neamuri care sa-i sara in fatza, stricand astfel rutina bine formata. Mirele-zilei este informat. “Trebuie sa o chemi
pe maica-ta, sau taicato’ sa facem un moment-filmat, despre cum te prgatesc in marea lor iubire, si ti leaga cravata,
iti dau camasa…”, specificam, ca acesti oameni- parintii- sunt imaginea din viitor ai tinerilor miri. Oameni nefericiti,
cu rate la banca, bugetari si incruntati, care tre sa faca pe dracu’n patru pentru a le asigura odraslelor acelasi viitor
“luminos”, urandu-le bani si sanatate(nu minte si intelegere).
Dupa cateva lacrimi ale “soacrei mari”, si cateva palme de imbarbatare ale socrului cu “miros de prune”, in compania
oamenilor agitati-telefonand, alaiul porneste spre “masinadeculoareneagrainchiriatapentrununta”, in compania unor
muzicanti parca scosi din mormant, a caror specialitate este: “sa cante fals si tare”; “sa bata cinelul murdar cu o cheie
fixa de 10″. Pornirile din loc cu masina se fac intr-un mod nenatural si greoi, intr-un fel ritual de asteptare a fiecarei
persoane, care sa-si impinga curu-i soioas-satinat, in sclipirea soarelui de vara, pe banchetele din piele lipicioasa,
din masinile spalate pentru aceasta speciala-nemaipomenita-de interes plina ocazie.
Cameramanul trebuieste sa
surprinda si aceste momente de “aur” pentru montajul sau, apoi este luat cu masina si filmeaza aplecat pe geam
coloana claxonanda, care ispraveste drumul pana la casa nasilor.
Daca parintii sunt imaginea din viitor a mirilor zilei, nasii sunt o imagine ideala, nematerializabila, o utopie
a puterii a banilor si a stilului, in ceea ce-i priveste pe tinerii insuratei. De la faza de parinti spirituali, nasii au evoluat
la o faza de sponsori principali ai nuntilor, care intampina alaiul cu muzica-i mortala, in casele
recent finisate, care stralucesc in toate culorile curcubeului, sub blandul soare.
Cameramanul surprinde toate momentele
de maxim angajament, care ridica nasul la rang de supererou al zilei, un demiurg care rupe din imortalitatea-i, pentru
ca acesti tineri sa fie “fericiti, sanatosi” etc… Se leaga un joc, in fata usii! Alaiul dantuieste, da pe gat
niste rachie de pruna, apoi turbati, pornesc…iarasi cu aceiasi timpi morti, si convorbiri telefonice agresive, despre
probleme urgente de ordin vestimentar si coafuri…
Alaiul ajunge la casa miresei. Baloane triste se zgaltaie in vintul fierbinte al verii, vecinii ies si ei sa vada,
si sa puna mereu aceeasi intrebare: “Cine s-a nenorocit iarasi?”. Muzicantii ies rapid din masini, incep “schlagere” de petrecere
intr-un tempo funebru, iar cameramanul urmareste gesturile vulgare ale oamenilor din alai, dar mai cu seama pe mirele-zilei
care pare dus de valul evenimentelor scapate de sub control. Un val urias, zgomotos, satinat, legananduse
puhav, ca salbele de slanina de pe burta nasilor transpirati in caldura voiosului soare de vara.
La usa apartamentului, sau la poarta casei alaiul este oprit de un om cu simt al umorului la cote ridicate, care
in loc de mireasa, aduce un travestit-probabil un dosnic, care a visat din copilarie sa imbrace zdrente albe in
ziua nuntii unor “fericiti” prieteni apropiati. -Travestitul este refuzat, apare o copila nevinovata, imbracata aparent
comod, intr-o rochie de mireasa, care este si ea refuzata, oferindui-se o suma de bani din partea sponsorului principal,
nasul. Dupa insistentele mirelui-zilei, a nasului si a alaiului, mireasa-zilei este scoasa la lumina in compania mamei
lacrimande. Momentele sunt surprinse in totalitate, cu miscari lente si sterile de cameramanul nostru, a carui frunte
este un tobogan al picaturilor de transpiratie, de la momentele anterioare, cand acesta a convins mireasa sa faca
aranjamentele finale la voal si pantofi, de fata cu el, pentru o cat mai buna secventa filmata, care sa redea
iubirea universala, manifestata prin casatorie cu iubitul care o asteapta.
Pornim, oprindu-ne din moment in moment, pentru ultimele injuraturi la telefon, si ultimele jumatati de tigara
fumate in graba de mirele si mireasa zilei, stralucind satinati in soare, ca doua ciori, una alba, una neagra…
Alaiul filmat din masina omului de incredere serpuieste zgomotos prin orasul pustiu. Sunt filmate secvente de maxim
interes cu “masinadeculoareneagrainchiriatapentrununta”, apoi alaiul lucios si unsuros se opreste in dreptul salii
de nunti. Urmeaza o asteptare de vreo 20 de minute, timp in care si alte perechi intra in sala de cununii, o perioada
de relaxare pentru cameramanul nostru Virgil, care are timp sa stea la taclale cu alti colegi de-ai lui, de pe la alte
televiziuni locale…
Intrarea in sala pe marsul nuptial se ispraveste rapid, la fel si intrebarile si formalitatile legate de cununie, se
accentueaza faptul ca statul sprijina familia. Toata lumea se pupa pentru prima oara cu mirii zilei, mai apoi
cameramanul invita tinerii in parc, pentru o filmare care sa sublinieze incarcatura romantica a momentului.
Cadre statice se alterneaza cu cadre dinamice, intr-o inlatuire diabolic-incetinita, a unui colaj al fericirii celor doi.
Un material care compune filmuletzul din primele zece minute ale dvd-ului si care stabileste dinamica amintirilor legate
de “frumosul” eveniment.
Biserica. Pentru mirii zilei, este cel mai plictisitor obiectiv, iar pentru cameraman este ora de cosmar. Dupa ce popa ii
lasa in biserica, cei 4-miri+nasi- se transfigureaza, desfigureaza,configureaza cu o fatza serioasa, demna? Ar putea chiar
sa simti mila pentru acesti oameni pentru care taina casatoriei este pe ultimul plan, inaintea lui venind lucruri
importante, gen: “masinadeculoareneagrainchiriatapentrununta”, “tzoalele satinate”; “transpiratie cu miros de gucci cu
30 de lei”. Poate popa sa se strofoace cat vrea el, si Virgil cameramanul poate si el sa transpire si sa tot aibe
dureri de spate, ca mirii zilelor noastre sunt mereu la fel, interesati-neinteresanti, materialisti si dezumanizati…
Dupa jalnicul episod, iesirea pompoasa este intrerupta de “a doua tura de mozol”, asha ca intre neamuri, apoi
asigurati ca se filmeaza mirii zilei elibereaza kitschoshii porumbei albi, care se inalta spre frumosul soare, si
ale lui calde raze de dupamasa.
“Viniti la sala da?!”-striga de colo socrul mare catre nas. “Nie videm aclo!”-striga “elegant” si “reconfortant” nasul din
dreptul odraslelor spirituale. Virgil filmeaza alaiul, care porneste intr-un nou tur al orasului, pentru ca sosirea
sharpelui satinat si puturos nu trebuie sa se intample mai repede de ora 7:00 fix. Asa s-a discutat cu firma,
care decoreaza in si mai mult material sintetic, un eveniment care intra in ultima faza a desfasurarii lui, mai
precis: etapa “SALA”.
Virgil trebuie-incalcand iarasi toate reguluile de circulatie, ca doara-i nunta, si mirele e politist- sa ajunga
inaintea alaiului la SALA. SALA trebuie filmata fara nuntasi, si in fundal trebuie sa se auda o surdina de Klaidermann
combinat cu un saxofon de Kenny G. Trebuie sa se vada aperitivele, si belsugul oferit din partea organizatorilor.
De apreciat faptul ca exista aparate de climatizare! Bine, ele oricum nu vor face “fata radiatoarelor umane”, dar
sunt acolo: BUCURIE!
Se vesteste sosirea sarpelui lucios-mirositor, si Virgil fuge la intrare. Aici mirii zilei au parte de un toast
alaturi de nasii lor, veritabilii parinti “spirituali”. Se infaptuieste traditia de-a sparge paharele,
apoi alaiul intra, se aseaza si totul devine uman, cam pentru o ora sau doua.
Seara dansanta incepe in jur de orele 8:30- 9:00 si nu este intrerupta decat de cate un fastuos mars al supei
cu garteni, sau al fripturii, mancare care in asemenea cantitati isi va gasi in scurt timp nedemnul sfarsit in
closetele urinate imprejur de cei mai slabi cu prostata. Pentru Virgil momentele importante sunt: “DANSUL MIRILOR(ZILEI)”;
“MOMENTE IN CARE VINE MANCAREA”; “EVENTUALE MOMENTE IN CARE SE INTAMPLA CEVA…”; “FURATUL MIRESEI”; “SOSIREA TORTULUI SI
TAIEREA ACESTUIA”; “DANSURI, GEN MENIAITO, COCO JUMBO, COTTON EYED JOE, VINO SI DANSEAZA NEVASTA…”;
+”ARUNCAREA BUCHEULUI”. Tot ce se intampla in afara de aceste repere este strict “material
de umplutura”.
Dupa poluarea sonora a “SALII”, Virgil se va odihni la serviciu o saptamana, apoi weekendul urmator va filma la o alta,alta
alta, alta…nunta(botez*)
*BOTEZ-un eveniment asemanator cu nunta la desfasurare, doar cu un singur protagonist cu capul pe umeri, care dezaproba prin
plansete, urinare si defecare, orice initiativa a celor din jur, de a-l face om de rand…
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!
